| Aplicarea, scoaterea şi curăţarea lentilelor de contact | Preţuri lentile de
contact |
| Spaţiul de lucru: ideal e să
lucraţi la o masă, bine luminată, cu o
oglindă aşezată orizontal. Ulterior, când veţi mai căpăta experienţă, puteţi s-o faceţi din orice poziţie: în picioare, aşezat comod pe spate, ghemuit, etc. Desfaceţi capacele suportului de lentile, şi capacul flaconului de soluţie, desigilaţi (dacă e cazul) recipienţii cu lentile. |
![]() |
Înainte de a manevra lentilele trebuie să vă spălaţi bine pe mâini cu apă şi săpun, după care să vă ştergeţi bine cu un prosop uscat care nu lasă scame. |
| După ştergere, suflaţi puternic
în vârfurile degetelor ca să fiţi
siguri că aţi scăpat de toate posibilele scame, eventual faceţi o
atentă examinare vizuală a degetelor, ca sa nu mai existe nici urmă de
scamă. Scamele sau firicelele lipite pe lentilă vă pot face viaţa un coşmar. |
| Luaţi lentila
din suport, şi o
puneţi pe degetul arătător, cu faţa lentilei lipită de buricul
degetului. Cu grijă la echibrul lentilei pe deget, că altfel se poate
apleca într-o parte, şi să se lipească pe o laterală de deget. Dacă s-a
întâmplat treaba asta (şi credeţi-mă că se întâmplă des), îndreptaţi-o
să stea frumuşel ca în poză, atfel nu puteţi continua procedura de
aplicare pe ochi. Recomandare: după ce aţi scoas lentila din suportul în care stă scufundată în soluţie, apucaţi-o cu două degete de o parte, atingând uşor cealaltă parte de marginea suportului, astfel încât să se mai scurgă soluţie de pe lentilă, să nu se mai lipească aşa uşor de deget. |
![]() |
| ATENŢIE la faţă/spate! Lentila trebuie să aibe forma de bol, cu marginile îndreptate în sus, nu răsfrânte în jos. Dacă e în situaţia incorectă, înseamnă că e pe dos. În plus, dacă e pusă pe dos, lentila vă va jena destul de tare. |
![]() |
![]() |
| corect |
incorect |
![]() |
Stând pe un scaun, cu capul aplecat deasupra oglinzii, în timp ce lentila se află pe vârful degetului arătător, cu degetul mijlociu al aceleiaşi mâini se trage în jos de pleoapa inferioară, cu degetul mijlociu al celeilalte mâini se trage în sus de pleoapa superioară, în timp ce degetul cu lentila se apropie de globul ocular. |
![]() |
Când este foarte aproape,
privirea trebuie îndepărtată de la lentilă,
şi îndreptată spre nas, astfel încât lentila să nu cadă direct pe
pupilă,
ci pe porţiunea albă (corneea). Înaintaţi cu degetul până când lentila
atinge globul ocular. Atenţie ca ochiul să fie larg deschis în tot
timpul ăsta, altfel lentila ar putea lovi pleoapele/ genele, şi s-ar
îndoi, făcând imposibilă lipirea corectă. Dacă din întâmplare lentila a
lovit strâmb ochiul şi s-a pliat, lipindu-şi marginile, desfaceţi-o cu
delicateţe, o puneţi iar pe vârful degetului şi o luaţi de la capăt. |
![]() |
Odată ce lentila a atins
corneea,
degetul nu trebuie retras imediat, pentru că e posibil ca lentila să nu
se fi lipit bine de globul ocular, astfel încât cu degetul presând
lentila de glob, acesta (globul ocular) trebuie uşor mişcat
sus-jos, dreapta-stânga, ca lentila să se lipească bine de el. Se
retrage uşor degetul de pe lentilă, se închid ochii, se tamponează uşor
cu degetul pleoapele cu ochiul închis, se deschid pleoapele şi se
clipeşte des de câteva ori, şi se fac câteva mişcări ale globului
ocular în toate direcţiile, ca lentila să se centreze pe ochi. puteţi vedea aici un filmuleţ despre asta |
| ATENŢIE! Dacă aţi tinut prea mult timp lentila pe vârful degetului (peste 1 minut) şi n-aţi reuşit încă s-o puneţi pe ochi, o să constataţi că aceasta începe să se usuce, şi să devină rigidă. În acest caz nu trebuie să mai încercaţi s-o puneţi la ochi, pentru că ar putea zgaria globul ocular. Luaţi-o şi puneţi-o în suportul său, turnaţi soluţie peste ea şi ţineţi-o în soluţie cel puţin 1 minut să se rehidrateze. |
![]() |
Depărtaţi pleoapele la fel ca la
operaţia de aplicare, uitaţi-vă într-o
parte, şi apoi cu degetul arătător şi degetul mare "ciupiţi" uşor
lentila de burtică astfel încât s-o dezlipiţi de pe ochi. Cum o tineţi între degete, n-o strângeţi prea tare, nici n-o zgâriaţi cu unghiile, că se distruge foarte uşor. După ce aţi scos-o, treceţi la episodul curăţare. puteţi vedea aici un filmuleţ despre asta |
| O puneţi în
podul palmei,
turnaţi câteva picături pe ea din flacon, şi
apoi cu degetul arătător o frecaţi uşor în sens circular, 10 secunde în
dreapta, 10 secunde rotit în stânga. Repetaţi procedura cu cealaltă
faţă. ATENŢIE la unghii când faceţi manevrele astea! Pe urmă luaţi lentila, o puneţi lipită complet pe degetul arătător, din flacon mai turnaţi câteva picături peste ea, să se cureţe de resturile "frecatului", pe urma o luaţi şi-o întoarceţi pe partea cealaltă, lipind-o iarăşi pe vârful degetului arătător, şi iar o clătiţi cu câteva picături. Abia pe urmă puteţi s-o "cazaţi" în suportul său rotund, inundând-o cu soluţie din flacon, până ce este acoperită complet, după care înşurubaţi capacul. Aici va sta până ce va fi purtată iar la ochi. Pentru cei cu dioptrii, aveţi grijă să nu le inversaţi în suport (de asta sunt şi marcate acestea cu L şi R) puteţi vedea aici un filmuleţ despre asta |
![]() ![]() |
|
| Cam atât despre procedurile de
manevrare a lentilelor de contact. La început o să fie cam greu, cu timpul o să vă obişnuiţi. Zeci de milioane de oameni din întreaga lume, purtători de lentile de contact, spun că merită deranjul. |
| Prima pagină | Magazin lentile de contact |
Secretele lentilelor de contact |